Fondul Social European sprijină activ înființarea de întreprinderi sociale ca sursă de locuri de muncă, în special pentru grupurile de persoane care se confruntă cu diferite obstacole în calea angajării. Prin Programul Operațional Capital uman (POCU), finanțat din FSE în cadrul axei prioritare 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, se acordă sprijin pentru înființarea acestor entități, obiectivul specific al apelului fiind Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă.
POCU are în vedere atât înființarea, cât și dezvoltarea de întreprinderi sociale, inclusiv a întreprinderilor sociale de inserție, pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile și combaterea sărăciei. Dezvoltarea economiei sociale va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea serviciilor locale. Antreprenorii în domeniul social, atât din entitățile nou-înființate, cât și din cele deja existente, vor putea beneficia de activități de consiliere/mentorat, precum și de formare, inclusiv în domeniul social.
Din Fondul Social European sunt susținute următoarele tipuri de acțiuni:
- sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi sociale și dezvoltarea celor existente, inclusiv acordarea de sprijin financiar sub forma micro-granturilor pentru înființare și a granturilor pentru dezvoltare;
- crearea și consolidarea parteneriatelor cu actorii relevanți de pe piața muncii, din sistemul de învățământ/de asistență medicală/de asistență socială/servicii de ocupare sau din administrația locală/centrală în vederea creșterii implicării în furnizarea de servicii pentru grupurile vulnerabile;
- crearea unor rețele de sprijin și de cooperare, stabilirea de parteneriate, pentru diseminarea de bune practici și informații, activități de consolidare a capacității și transferul de know-how cu alte comunități și cu actorii relevanți la nivel de țară sau din alte state membre;
- accesibilizarea locurilor de muncă în vederea desfășurării activității în cadrul întreprinderilor sociale de inserție;
- dezvoltarea instrumentelor pentru o mai bună cunoaștere a sectorului și îmbunătățirea vizibilității economiei sociale, inclusiv inițiative de promovare a mărcii sociale și de conștientizare a formelor specifice de acțiune ale economiei sociale;
- dezvoltarea unor soluții de finanțare avantajoase pentru finanțare de tip seed dedicate întreprinderilor sociale, finanțare participativă pentru portofolii de întreprinderi aflate în faza de start-up – crowdfunding, atragerea de donatori, investitori și alți parteneri.
Bibliografie
- Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 347/20.12.2013.
- Ghidul solicitantului – Condiții specifice „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale”, POCU/AP 4/PI 9.v/OS 4.16.